Presedintele Donald Trump a fost caracterizat de catre sora sa mai mare, Maryanne Trump Barry, fost judecator federal, ca este un „crud”, „mincinos” si „lipsit de principii.

Informatii preluate de pe hotnews.ro, mai multe detalii mai jos:

„Președintele american Donald Trump este un om „crud”, „mincinos” și lipsit de principii, spune Maryanne Trump Barry, sora președintelui american, ale cărei afirmații, înregistrate în secret, au fost publicate sâmbătă de Washington Post, transmite AFP.

Maryanne Trump Barry, fost judecător federal și sora mai mare a lui Trump, a criticat în special politica privind migrația a actualului președinte, care a condus la separarea copiilor de părinții lor, la granițe.

„Tot ce vrea este să placă bazei sale” electorale, potrivit acestor înregistrări, procurate de cotidianul american. „Nu are niciun principiu. Niciunul”.

„Blestematele sale de tweet-uri și minciunile, o, Doamne”, adaugă ea.

Înregistrările au fost făcute de nepoata președintelui, Mary Trump, care de altfel a publicat recent o carte în care denunță „familia toxică” din care face parte.

Robert Trump, fratele președintelui care a murit săptămâna trecută, a sesizat în zadar justiția în încercarea de a bloca apariția acestei cărți. Circa 950.000 de exemplare au fost vândute în prima zi. Casa Albă a denunțat o „minciună”.

„Este falsitate și cruzime. Donald este crud”, adaugă Maryanne Trump Barry.”