Primarul Sectorului 5, Daniel Florea: „Filmuletul este fals, imaginile sunt false. Abia astept sa faca lumina Parchetul si instanta. Filmuletul era clar editat”.

Informatii preluate de pe libertatea.ro, mai multe detalii mai jos:

„Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a vorbit în direct la Adriana Nedelea LA FIX, din studioul Libertatea, despre controversata acțiune din subsolul primăriei dinaintea depunerii candidaturii sale, care s-a lăsat cu acuzații și cu o plângere penală. Edilul a dat explicații și despre vacanțele la mare plătite pentru pensionari.

PRINCIPALELE DECLARAȚII ALE PRIMARULUI SECTORULUI 5:

Despre articolele Libertatea despre acțiunile Primăriei Sectorului 5: Vă urez succes în activitate. Prezentarea trunchiată a unor adevăruri reprezintă minciuni și asta este părerea mea despre demersurile ziariștilor Libertatea. Prezentați aceste acțiuni trunchiat. Sunt mii de oameni care beneficiază de aceste programe.

Despre falsificarea semnăturilor în subsolul primăriei: În instanță a fost depusă această filmare, cu oameni reali, care există. Apoi au fost doar niște voci care se suprapuneau. Erau șase liste și am găsit cinci din șase liste asumate de o persoană fictivă. Am depus plângere chiar împotriva celui care a depus prima plângere.

Nu am niciun element care să spună cine e în spatele acestei filmări, mai puțin acest domn, care a editat acest filmuleț.

Nu știu dacă Marian Vanghelie este în spate, nu vreau să fac speculații. Eu am depus plângere împotriva a șase persoane. Este o cercetare penală, nu vreau să spun mai multe. Cu Marian Vanghelie nu am fost niciodată prieten.”