
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, crea ca profesorii si personalul scolar auxiliar sa primeasca bonusuri. La cateva ore dupa anuntul lui Marcel Ciolacu, initiativa legislativa a fost depusa la Parlament.
Informatii preluate de pe stirileprotv.ro, mai multe detalii mai jos:
„Președintele PSD, Marcel Ciolacu, vrea ca profesorii și personalul școlar auxiliar să primească bonusuri, motivând că și ei sunt, odată cu începerea școlii, în “linia întâi”.
“PSD nu acceptă ca Guvernul PNL să își bată joc de profesori și pensionari! De asta propunem acordarea unui bonus salarial pentru profesori și personalul școlar auxiliar, pentru că și ei sunt acum în linia întâi odată cu deschiderea școlilor, dar și respectarea legii în privința creșterii pensiilor. Orban are majoritate în Parlament împreună cu aliații săi USR, PMP, UDMR și minorități.
Să își asume respingerea acestor propuneri și să nu mai caute vinovați pentru că nu mai au nicio scuză. Sau aveți majoritate numai când vreți să rămâneți pe funcții?!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina lui de Facebook.
La câteva ore după anunțul lui Marcel Ciolacu, inițiativa legislativă a fost depusă la Parlament. Inițiativa este semnată, printre alții, de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, dar și de senatorul Robert Cazanciuc.
Ea prevede ca toate cadrele didactice, precum și personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul de stat să primească un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă și a stării de urgență, pentru implicarea și expunerea în fața riscului răspândirii coronavirusului COVID-19.”